Inchide

Trimite unui prieten

Cadru natural

Exportă PDF - Cadru natural Tipăreşte pagina - Cadru natural Trimite unui prieten - Cadru natural

Relieful
Teritoriul comunei Aţel este situat în Podişul Hârtibaciului - subdiviziune a Podişului Târnavelor - în Culoarul Târnavei Mari, limita nordică a comunei fiind trasată în cea mai mare parte pe acest râu.

Profilul fizico-geografic al comunei este dat de caracteristicile de relief ale Podişului Hârtibaciului, dar şi de cele două bazine hidrografice secundare: Aţel şi Dupuş. Zona este caracterizată de un peisaj colinar cu înălţimi medii de 500 m, marcat de natura sedimentară a depozitelor miocene şi pliocene. Văile râurilor au fragmentat relieful de coline, determinând apariţia a numeroase interfluvii şi văi înguste cvasiparalele. Extremitatea sudică a teritoriului comunei se distinge printr-un peisaj de tip forestier.

Ca o caracteristică geologică, podişul Hârtibaciului este marcat de natura sedimentară a depozitelor miocene şi pliocene.

 

Reţeaua hidrografică
Reţeaua de râuri de pe teritoriul comunei Aţel este parte integrantă a bazinului hidrografic al Mureşului, subcomponenta Târnava Mare. Orientarea generală a reţelei de râuri este est-vest, păstrată din timpul retragerii lacului pliocen şi impusă de relieful iniţial.

Mărimea bazinelor hidrogeografice diferă în funcţie de altitudinea acestora, astfel bazinele râurilor din Podişul Hârtibaciului sunt ceva mai extinse comparativ cu cele din Dealurile Târnavelor. Un aspect important este asimetria evidentă a bazinului hidrografic al râului Aţel.

Principalele surse de alimentare ale râurilor din perimetrul comunei, cu excepţia Târnavei Mari, sunt reprezentate de apele rezultate din precipitaţii, topirea zăpezilor şi apele subterane.

Viiturile sunt generate de precipitaţiile abundente din timpul iernii, care la începutul primăverii sporeşte rapid aportul de apă adus suplimentar. Aceste creşteri deosebite se pot produce în intervalul februarie - aprilie.

 

Clima
Elementele climatice care caracterizează comuna Aţel sunt influenţate de Culoarul Târnavei Mari, care determină amplitudini termice pronunţate în cursul anului: încălziri puternice vara (media maximelor termice în iulie depăşeşte 26°C) şi răciri excesive iarna (media minimelor zilnice înregistrându-se în ianuarie, sub -8°C).

Linia de culmi înalte, de 600-700 m, pe interfluviul major dintre râurile Târnava Mare şi Hârtibaciu, constituie un „baraj" pentru influenţele răcoroase din sud.

 

Vânturile dominante bat dinspre nord-est, datorită circulaţiei maselor de aer din această direcţie. Vântul dominant este denumit local „mureşan" şi bate în toată regiunea Sibiului dinspre valea largă a Mureşului. Frecvenţa sa medie este de peste 18 % şi se constată o uşoară sporire a frecvenţei şi a intensităţii lui în lunile de primăvară şi vară.

 

Vegetaţia
Din punct de vedere floristic, spaţiul geografic al comunei Aţel aparţine regiunii fitogeografice central-europeană.

Spaţiul forestier ocupă circa 20% din suprafaţa comunei, pădurile fiind reprezentate de asociaţii de stejărete, în timp ce pădurile de fag aproape ca lipsesc. Caracteristic vegetaţiei lemnoase sunt pădurile de stejar brumăriu şi stejar pufos. Specia dominantă este stejarul pedunculat la care se adaugă ulmul, jugastrul şi alunul. Stratul arbustiv este abundent. Se întâlneşte păducelul, porumbarul, cornul, salba moale, socul negru, lemnul creţesc, sângerul ascuns ş.a.

Biotipurile se întregesc şi cu specii floricole iubitoare de umbră - Geum urbanum, Glechoma hederaca, Brachypodium sylvaticum etc., iar în locuri mai luminate - Fragaria viridis, Paconia peregrina, Betonica oficinalis etc.

Vegetaţia ierboasă este săracă ca specii, dar bogată ca suprafeţe ocupate, consecinţă directă fiind numărul mare de bovine şi ovine din zonă. Pe spaţiile mai sărace, în sălcete, se dezvoltă o floră hidrofilă specifică atât luncilor cât şi iazurilor. Reprezentative sunt specii ale genului Carex, Bindes şi Lycopus.

Într-un peisaj natural bine antropizat, se întâlnesc comunităţi de buruieni, alcătuite din sute de specii de plante, grupate în două categorii: vegetaţia sagetală şi vegetaţia ruderală. Prima se întâlneşte pe toate terenurile de cultură agricolă. Cele mai reprezentative sunt: Setaria viridis, Convolvus arvensis, Hibiscum trionum, Centaurea cyanus ş.a.

Pe solurile bătătorite şi mai uscate de prin curţi, margini de drumuri, cărări se dezvoltă vegetaţia ruderală reprezentată de: Malva pustilla, Poua annua, Lepidium campestre ş.a.

 

Fauna
Elementele faunistice predominante unei păduri de stejar sunt păsările insectivore, granivore sau cu hrănire mixtă cum ar fi: turturica, privighetoarea, ciocănitoarea şi numeroase răpitoare: eretele, gaia roşie ş.a.

Fauna stepelor şi pajiştilor deluroase populează domeniile ierburilor de păşune şi dumbravă. Arealul acestora se întrepătrunde cu cel al terenurilor cultivate şi al domeniilor locuite. Dintre mamifere, predominante sunt rozătoarele: şoarecele de câmp, hârciogul, popândăul ş.a. Acestea constituie hrană pentru dihor sau păsări răpitoare: eretele brun, şorecarul mare, ş.a.

Fauna păsărilor sedentare şi a celor migratoare este nelipsită. Aceasta se ataşează în egală măsură câmpului deschis, arăturilor zăvoaielor cât şi aşezărilor umane. Astfel de medii sunt populate de ciocârlii, rândunele, vrăbii, cinteze, mierle ş.a.

Dintre peşti cleanul şi mreana sunt cei mai răspândiţi.

 

Resursele cadrului natural
În comuna Aţel, categoria predominantă de soluri o constituie solurile podzolice argiloiluviale pseudogleizate, care ocupă 80% din suprafaţa terenului.

În partea de vest sunt soluri brune podzolite, iar în lunca Târnavei Mari soluri aluviale. Solurile brune podzolite au o mare răspândire, în zona cu păduri de foioase şi mixte, fiind întâlnite în regiunile deluroase.

Solurile podzolice argiloiluviale se întâlnesc în condiţiile unui relief orizontal sau slab înclinat cu drenaj extern slab, iar pe terenuri în pantă apar sub învelişul protector al unei păduri sau pajişti. Folosirea în agricultură a solurilor podzolice argiloiluviale este mai restrânsă datorită potenţialului lor scăzut de fertilitate.

Solurile aluviale sunt situate în luncă, urmare a procesului de aluvionare. Solurile aluvionare sunt caracterizate printr-un grad înalt de fertilitate, datorită conţinutului ridicat de substanţe nutritive, dar mai ales regimului lor hidric şi trofic favorabil.

Datorită morfologiei terenului şi a calităţii solurilor, culturile agricole nu sunt favorabile în această zonă, în schimb se pretează pentru cultivarea viţei de vie.

Resursele principale ale subsolului sunt gazul metan şi materialele de construcţie (cariere şi balastiere).

O altă resursă importantă a acestei zone o constituie materialul lemnos, reprezentată în special de stejar.