Inchide

Trimite unui prieten

Istoricul localităţii

Exportă PDF - Istoricul localităţii Tipăreşte pagina - Istoricul localităţii Trimite unui prieten - Istoricul localităţii

Comuna Aţel, cu satele aparţinătoare Aţel şi Dupuş, a existat şi evoluat în partea de nord-est a judeţului Sibiu din cele mai vechi timpuri.

Satul Aţel a fost atestat documentar din anul 1283 sub numele „Vila Echellini". În anul 1359, numele satului evoluează în Villa Eczlen. Aşezarea a primit o denumire apropiată de cea actuală în anul 1494 (Eczel), pentru ca în anul 1750 sa fie înregistrată sub denumirea de Atzel.

 

Săpăturile arheologice arată că teritoriul actualei comune Aţel a fost locuit din epoca bronzului.

Satul Dupuş este atestat documentar într-un document din 1267 sub numele Thobiasfolua; Villa Tobie, actualul sat Dupuş, este menţionat într-un document din anul 1739 ca fiind „comună liberă" în Scaunul Mediaş. Aşezare veche, cu o dezvoltare asemănătoare cu cea a localităţilor învecinate, amplasamentul satului Dupuş a fost locuit din vremuri străvechi, cu urme clare de pe vremea civilizaţiei romane.

 

Evoluţia istorică a comunei Aţel, care avea în componenţa sa satele Aţel, Alma, Dupuş, Geacăş şi Şmig, trebuie privită în strânsă legătură cu evoluţia ţinutului Târnavei într-un context politico-istoric total nefast pentru dezvoltarea comunităţii româneşti - populaţia băştinaşă a locului.

Istoria a obligat populaţia de origine română să traverseze secole de privaţiuni, când privilegiile erau acordate coloniştilor de origine germană sau populaţiei maghiare. În decursul istoriei populaţia zonei s-a împărţit aproape implacabil între „orăşeni" şi „săteni"; populaţia de origine română a fost oprită, pur şi simplu, de a se aşeza la oraş, fiind constrânsă să trăiască în localităţile rurale. Sursa de existenţă a acestora a fost creşterea animalelor, cultivarea pământului sau exploatarea unor resurse materiale locale, cu precădere lemnul.

 

Un rol deosebit în evoluţia satului românesc, au avut, întotdeauna, biserica şi şcoala; acestea având în unele momente ale istoriei activitate comună. Ambele instituţii au existat în comuna Aţel din cele mai vechi timpuri. Dintre aşezămintele de cult, mai importante sunt: Biserica evanghelică din Aţel - construită în prima parte a secolului XIV, Biserica ortodoxă „Sf. Treime" din Aţel - construită în anul 1784, Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae" din Aţel - construită în 1863, Biserica evanghelică din Dupuş - construită la sfârşitul secolului XV şi Biserica ortodoxă „Sf. Arhangheli" din Dupuş - construită în anul 1851.

 

Începând cu finele secolului XIII şi până în anul 1876 o mare parte a regiunii Târnava Mare, regiune din care făcea parte şi actualul teritoriu administrativ al comunei Aţel, a fost integrată în teritoriul regal numit „Fundus Regius" administrat de saşi şi maghiari. În acest context, actuala comună Aţel făcea parte din scaunul Mediaş. Începând din anul 1889, actuala comună Aţel făcea parte din judeţul Târnava Mare, care includea cinci plăşi (Criş, Rupea, Agnita, Buia-Biertan şi Cârcul Mare) şi două oraşe cu senat organizat (Sighişoara şi Mediaş). Reşedinţa judeţului Târnava Mare era în oraşul Sighişoara.

 

După reorganizările administrative din anii 1925 şi 1940, actualul sat Aţel făcea parte din plasa Mediaş împreună cu: Alma, Biertan, Brateiu, Buzd, Copşa Mică, Dârlos, Dupuş, Ighişul Nou, Metiş, Moşna, Nemşa, Richiş, Şaroş, Şoala, Vorumloc şi bineînţeles, oraşul Mediaş. La reforma administrativă din 1968, comuna Aţel, cu satele Aţel, Alma, Dupuş, Geacăş şi Şmig, este integrată în judeţul Sibiu.

În anul 2005, în baza Legii nr. 84/2004 - privind înfiinţarea unor comune, teritoriul administrativ al comunei Aţel este împărţit în două comune:

  • Comuna Aţel cu satele Aţel şi Dupuş;
  • Comuna Alma cu satele Alma, Geacăş şi Şmig.