Situată în Podişul Târnavelor, la 12 km est de Mediaş, comuna Aţel are o suprafaţă de 27,21 km.p. şi o populaţie de peste 1.500 locuitori (împreună cu satul arondat Dupuş).
Atestată documentar în anul 1283, sub denumirea latină Villa Echelini (Ecel, mai târziu), localitatea a fost una dintre cele mai înfloritoare comunităţi săseşti din Scaunul Mediaşului. Sub domnia regelui Matei Corvin, aşezarea a dobândit dreptul de a organiza târg săptămânal, iar din punct juridic, pe acela de a condamna la moarte.

Aţelul a fost însă locuit încă din preistorie, pe teritoriul localităţii fiind descoperite, două topoare de piatră datând din neolitic. Din epoca bronzului au fost identificate, apoi, două râşniţe, două toporaşe, două vârfuri de lance şi un buzdugan cu 12 colţuri. Din epoca târzie a fierului datează alte descoperiri arheologice:două brăţări, două fibule, patru topoare de cupru, dar şi o figurină de lut înfăţişând-o pe zeiţa Venus, precum şi două pietre funerare încastrate în zidul bisericii din Dupuş.

În 1979, la intrarea în sat, pe partea din dreapta şoselei, în apropierea fostelor clădiri SMA s-a descoperit o aşezare (Wietenberg) cu materiale din epoca romană şi postromană. De asemenea, la sud-est de sat, spre Dupuş, în pădurea Hodoş s-au găsit resturi de locuinţe şi fragmente ceramice aparţinând unei aşezări fortificate (Warburg sau Wadeschgraben) înconjurată cu şanţ şi val adânc de 2 m şi având o vedere largă asupra văii Târnavei Mari. În hotarul Matz a fost descoperit, în 1905, un tezaur de argint cuprinzând mai multe fibule, brăţări, inele, dar şi 375 de monede imperiale din epoca preromană.

Cel mai valoros monument istoric al localităţii îl constituie Biserica Evanghelică-Lutherană, construită în stil gotic, în jurul anului 1380. Este o bazilică cu patru travee, turn-clopotniţă, transept, cor şi sacristie. Din clădirea iniţială s-a păstrat doar nava principală cu bolta sa, precum şi turnul şi pereţii exteriori ai edificiului. În jurul anului 1420 s-au ridicat deasupra corului două etaje de apărare prevăzute cu guri de tragere. Biserica a suferit modificări în secolele XV-XVI, atunci când s-a construit o sacristie nouă şi o tribună, în partea de vest a navei centrale.
De asemenea, s-a modificat turnul şi s-au reboltit navele alterale. Edificiul are mai multe detalii de piatră cioplită, cu particularităţi stilistice caracteristice secolelor XIV-XVI, opere ale cunoscutului meşter pietrar sibian Andreas Lapicida.
Pe parcursul unei jumătăţi de secol (între 1605-1658), biserica a suferit mai multe distrugeri, între care şi un incendiu devastator. S-au păstrat, totuşi, două clopote, dintre care unul mai mare având inscripţia “O rex glorie Jesu Christi veni cum pace”.
Curtina de plan oval din jurul bisericii, prevăzută cu trei turnuri a fost construită la începutul secolului al XV-lea. Turnul de poartă este plasat înspre sud-est, fiind construit cu patru etaje şi prevăzut cu uşi din lemn de stejar şi hersă. Acest turn a funcţionat şi ca turn-clopotniţă, la al treilea etaj existând o încăpere amenajată în acest scop, cu fereastră si latrină. La demolarea turnului de nord, în anul 1959, a fost descoperit un scurt tunel boltit, din cărămidă, ce făcea legătura subterană între turn şi pivniţa celei mai apropiate case ţărăneşti. Încăperile din fortificaţia bisericii au fost utilizate încă din 1397 ca local de şcoală, prima clădire destinată exclusiv invăţământului săsesc fiind construită abia în anul 1872.
Actuala şcoală, singura de altfel din comună (împreună cu cele două grădiniţe) au fost construite în perioada interbelică.

În anul 2003, la împlinirea a 720 de ani de atestare documentară a localităţii, a fost dezvelit Monumentul Eroilor, fiind inscripţionate numele mai multor eroi români şi germani. Cea mai importantă personalitate a locului este tot de naţionalitate germană. Este vorba despre Norbert Kartmann, preşedintele Parlamentului landului Hessen. În casa în care s-a născut şi a copilărit acesta (şi pe care a vizitat-o în 2005) funcţionează din anul 1991, un azil de bătrâni.

Comuna Aţel, cu satele aparţinătoare Aţel şi Dupuş, a existat şi evoluat în partea de nord-est a judeţului Sibiu din cele mai vechi timpuri.

Satul Aţel a fost atestat documentar din anul 1283 sub numele „Vila Echellini”. În anul 1359, numele satului evoluează în Villa Eczlen. Aşezarea a primit o denumire apropiată de cea actuală în anul 1494 (Eczel), pentru ca în anul 1750 sa fie înregistrată sub denumirea de Atzel.

Săpăturile arheologice arată că teritoriul actualei comune Aţel a fost locuit din epoca bronzului.

Satul Dupuş este atestat documentar într-un document din 1267 sub numele Thobiasfolua; Villa Tobie, actualul sat Dupuş, este menţionat într-un document din anul 1739 ca fiind „comună liberă” în Scaunul Mediaş. Aşezare veche, cu o dezvoltare asemănătoare cu cea a localităţilor învecinate, amplasamentul satului Dupuş a fost locuit din vremuri străvechi, cu urme clare de pe vremea civilizaţiei romane.

Evoluţia istorică a comunei Aţel, care avea în componenţa sa satele Aţel, Alma, Dupuş, Geacăş şi Şmig, trebuie privită în strânsă legătură cu evoluţia ţinutului Târnavei într-un context politico-istoric total nefast pentru dezvoltarea comunităţii româneşti – populaţia băştinaşă a locului.

Istoria a obligat populaţia de origine română să traverseze secole de privaţiuni, când privilegiile erau acordate coloniştilor de origine germană sau populaţiei maghiare. În decursul istoriei populaţia zonei s-a împărţit aproape implacabil între „orăşeni” şi „săteni”; populaţia de origine română a fost oprită, pur şi simplu, de a se aşeza la oraş, fiind constrânsă să trăiască în localităţile rurale. Sursa de existenţă a acestora a fost creşterea animalelor, cultivarea pământului sau exploatarea unor resurse materiale locale, cu precădere lemnul.

Un rol deosebit în evoluţia satului românesc, au avut, întotdeauna, biserica şi şcoala; acestea având în unele momente ale istoriei activitate comună. Ambele instituţii au existat în comuna Aţel din cele mai vechi timpuri. Dintre aşezămintele de cult, mai importante sunt: Biserica evanghelică din Aţel – construită în prima parte a secolului XIV, Biserica ortodoxă „Sf. Treime” din Aţel – construită în anul 1784, Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” din Aţel – construită în 1863, Biserica evanghelică din Dupuş – construită la sfârşitul secolului XV şi Biserica ortodoxă „Sf. Arhangheli” din Dupuş – construită în anul 1851.

Începând cu finele secolului XIII şi până în anul 1876 o mare parte a regiunii Târnava Mare, regiune din care făcea parte şi actualul teritoriu administrativ al comunei Aţel, a fost integrată în teritoriul regal numit „Fundus Regius” administrat de saşi şi maghiari. În acest context, actuala comună Aţel făcea parte din scaunul Mediaş. Începând din anul 1889, actuala comună Aţel făcea parte din judeţul Târnava Mare, care includea cinci plăşi (Criş, Rupea, Agnita, Buia-Biertan şi Cârcul Mare) şi două oraşe cu senat organizat (Sighişoara şi Mediaş). Reşedinţa judeţului Târnava Mare era în oraşul Sighişoara.

După reorganizările administrative din anii 1925 şi 1940, actualul sat Aţel făcea parte din plasa Mediaş împreună cu: Alma, Biertan, Brateiu, Buzd, Copşa Mică, Dârlos, Dupuş, Ighişul Nou, Metiş, Moşna, Nemşa, Richiş, Şaroş, Şoala, Vorumloc şi bineînţeles, oraşul Mediaş. La reforma administrativă din 1968, comuna Aţel, cu satele Aţel, Alma, Dupuş, Geacăş şi Şmig, este integrată în judeţul Sibiu.

În anul 2005, în baza Legii nr. 84/2004 – privind înfiinţarea unor comune, teritoriul administrativ al comunei Aţel este împărţit în două comune:

  • Comuna Aţel cu satele Aţel şi Dupuş;
  • Comuna Alma cu satele Alma, Geacăş şi Şmig.
Primăria Comunei Ațel
CIF: 4406118
Ațel, Piaţa Regele Mihai I, nr. 388
CP: 557022 Ațel (Sibiu)
Tel: 0269 515 714

primaria_atel@yahoo.com