Clima
Clima
Elementele climatice care caracterizează comuna Aţel sunt influenţate de Culoarul Târnavei Mari, care determină amplitudini termice pronunţate în cursul anului: încălziri puternice vara (media maximelor termice în iulie depăşeşte 26°C) şi răciri excesive iarna (media minimelor zilnice înregistrându-se în ianuarie, sub -8°C).
Linia de culmi înalte, de 600-700 m, pe interfluviul major dintre râurile Târnava Mare şi Hârtibaciu, constituie un „baraj” pentru influenţele răcoroase din sud.
Vânturile dominante bat dinspre nord-est, datorită circulaţiei maselor de aer din această direcţie. Vântul dominant este denumit local „mureşan” şi bate în toată regiunea Sibiului dinspre valea largă a Mureşului. Frecvenţa sa medie este de peste 18 % şi se constată o uşoară sporire a frecvenţei şi a intensităţii lui în lunile de primăvară şi vară.